O lege veche de jumătate de mileniu
Povestea „legii purităţii berii” începe în Bavaria acum aproape 500 de ani, pe data de 23 aprilie 1516, când conducătorii acestei regiuni de la acea vreme, ducele Wilhelm al IV-lea şi ducele Ludwig al X-lea, au emis la această dată un decret ducal ce avea să facă istorie, fiind cunoscut astăzi sub numele de Reinheitsgebot.
Decretul reglementa pentru prima dată modul în care berea putea fi comercializată în Bavaria. Pentru a-i garanta calitatea, cei doi duci au stabilit că singurele ingrediente care puteau fi folosite pentru a produce berea vândută în oraşe şi pieţe erau orzul, hameiul şi apa, urmând ca orice bere care nu respecta acest decret să fie confiscată de autorităţi. De asemenea, legea stabilea preţul maxim cu care putea fi vândută berea (vara, când cererea era mai mare, preţul era de asemenea mai piperat).
Dacă acum legea este cunoscută mai ales pentru ideea de „puritate”, intenţia conducătorilor bavarezi de la acea vreme nu era neapărat aceasta. De altfel, cuvântul „reinheit”, ce înseamnă puritate în limba germană, nu apare nicăieri în textul original, acesta fiind pentru prima dată folosit în textele legale germane în jurul anului 1918.
Istoricii au ajuns la concluzia că, prin această lege, conducătorii bavarezi erau mai degrabă îngrijoraţi de soarta pâinii decât de cea a berii. Deoarece berea nu mai putea fi produsă din alte cereale în afara orzului, acest lucru oferea producătorilor de pâine un monopol de facto asupra grâului şi secarei.
De ce a fost creată legea purităţii berii?
„Pur şi simplu, autorităţile doreau ca oamenii să nu utilizeze cereale preţioase pentru a produce bere. Prin acest decret se asigurau că producătorii de bere nu intrau pe teritoriul brutarilor”, a explicat istoricul Maureen Ogle într-o declaraţie acordată revistei Wired.
Pentru conducătorii Bavariei de la acea vreme era esenţial ca populaţia să poată obţine pâine ieftină chiar şi în momentele de criză, pentru a evita apariţia revoltelor populare. Dacă producătorii de bere nu mai concurau brutarii pentru grâu şi secară, preţul acestor cereale scădea, ceea ce făcea mai puţin probabil tumultul social.
Totodată, decretul ducal a dus la creşterea calităţii berii, deoarece mulţi berari foloseau anterior diferite ingrediente nocive pentru a-şi creşte profitul. De asemenea, înainte ca hameiul să fie adoptat în întreaga Europă pentru producerea berii, mulţi berari foloseau plante narcotice precum măselariţa şi mătrăguna. Prin limitarea ingredientelor berii, autorităţile eliminau un factor de risc pentru sănătatea populaţiei.
Decretul avea să se dovedească un succes fără precedent, permiţând berii din Bavaria să ajungă una dintre cele mai bune din lume. Berarii au recunoscut importanţa pe care această lege a jucat-o în dezvoltarea industriei bavareze a berii, astfel că regulile stabilite de ducii bavarezi au început, cu timpul, să fie aplicate şi în alte regiuni din Germania.
Reinheitsgebot a devenit legea întregii Germanii în 1918, atunci când s-a format Republica de la Weimar. Deşi berarii din celelalte regiuni nu doreau adoptarea acestei legi, Bavaria a anunţat că nu va accepta să fie parte a noului stat decât dacă regulile purităţii berii se vor aplica pe întregul teritoriu al ţării, astfel că dorinţa bavarezilor a fost pusă în practică sub numele cunoscut astăzi – Reinheitsgebot.
Legea a rămas în vigoare în cea mai mare parte a secolului al XX-lea, însă Curtea Europeană de Justiţie a decis în 1987 că Reinheitsgebot reprezintă o formă de protecţionism, astfel că a eliminat barierele de comerţ şi a permis ca în Germania să fie importate beri care nu respectă această lege.
Autorităţile continuă să aplice această lege în cazul berilor produse în Germania, legea purităţii berii fiind o parte a codului fiscal adoptat în Germania în 1993. Berarii germani continuă să fie fideli acestor reguli străvechi, etichetele şi reclamele ce promovează berile nemţeşti subliniind puritatea berilor, calitate apreciată de cei mai mulţi dintre iubitorii berii din Germania.
Legea purităţii berii este atât de apreciată în Germania, încât în 2011 un grup de berari, politicieni şi alţi membri importanţi ai societăţii a cerut includerea Reinheitsgebot pe lista Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii, stabilită de UNESCO (pe care se regăsesc două tradiţii româneşti, cea a căluşarilor şi a doinei).
„Această lege veche de aproape 500 de ani reprezintă una dintre cele mai vechi reglementări a alimentelor din lume. Pentru foarte mult timp, ea a oferit consumatorilor garanţia că vor beneficia de un produs absolut pur, gustos şi de o calitate înaltă. Berea este şi va continua să fie băutura naţională a Germaniei”, a anunţat la acea vreme Institutul German pentru Puritatea Berii.
Chiar dacă UNESCO nu a inclus până acum Reinheitsgebot pe lista Patrimoniului intangibil, această lege continuă să reprezinte o influenţă importantă asupra berii din întreaga lume, iar rolul pe care aceasta l-a jucat în istoria acestei populare băuturi merită cunoscut de fiecare persoană ce doreşte să bea o bere preparată din cele mai bune ingrediente.